Ionel Mihaiu: Managementul habarnist și cronica falimentului previzibil

România industrială trece printr-un amurg dureros. Ceea ce odinioară reprezentau pilonii stabilității economice a țării se prăbușește astăzi sub greutatea unei combinații letale: management defectuos, lipsă de viziune strategică și un dezinteres cronic din partea autorităților. Nu sunt doar cifre într-un dosar de insolvență; sunt mii de destine fracturate.

Rafiografia unui dezastru anunțat

La Liberty Galați, colosul siderurgic care a construit orașul de la Dunăre, furnalele se sting rând pe rând. Problemele financiare uriașe ale grupului mamă și datoriile către furnizori au transformat mândria oțelului românesc într-o entitate care gâfâie, lăsând mii de angajați în incertitudinea zilei de mâine.

Situația este oglindită la malul mării. Damen Mangalia, simbolul construcțiilor navale de performanță, a intrat oficial în insolvență în vara anului 2024. După ani de dispute între acționarul olandez și statul român, șantierul care trebuia să fie un hub tehnologic a devenit un loc al tăcerii și al datoriilor acumulate.

În inima Transilvaniei, Azomureș — singurul producător de îngrășăminte din țară — și-a suspendat producția de repetate ori din cauza prețului la gaze și a lipsei de sprijin guvernamental. Efectul? O lovitură directă în securitatea alimentară a României. În paralel, în Oltenia, Complexul Energetic Oltenia trece printr-un proces de „decarbonare” care, în lipsa unor alternative reale, se traduce prin mii de concedieri și dispariția unor comunități miniere întregi.

De ce s-a ajuns aici?

Tragedia acestor giganți nu este un accident, ci rezultatul unui management habarnist. S-a preferat cârpeala în locul investițiilor în tehnologie verde, s-au ignorat semnalele pieței și s-au numit în funcții cheie oameni a căror singură competență a fost carnetul de partid. Statul român, în loc să fie un arbitru ferm și un partener strategic, a asistat pasiv la canibalizarea activelor industriale.

Soluții pentru salvarea industriei

Nu este prea târziu pentru a salva ce a mai rămas, dar e nevoie de o schimbare radicală de paradigmă:

Depolitizarea managementului: Numirea în consiliile de administrație a unor profesioniști cu experiență internațională dovedită în restructurare industrială.

Parteneriate public-privat transparente: Atragerea de investitori strategici (nu speculativi) care să vină cu tehnologie de ultimă oră, susținuți de garanții de stat condiționate de păstrarea locurilor de muncă.

Subvenționarea energiei pentru marii consumatori: Implementarea unor scheme de sprijin similare cu cele din Franța sau Germania, pentru a menține competitivitatea Azomureș și a combinatelor siderurgice.

Reconversie profesională reală: Pentru salariații de la CEO Oltenia, programele de recalificare trebuie să înceapă înainte de închiderea exploatărilor, axate pe energia regenerabilă și industrie prelucrătoare.

Falimentul acestor companii nu este doar o pierdere economică, ci o trădare a muncii a generații întregi. Este timpul ca singura monedă de schimb în managementul românesc să devină competența!

Ionel Mihaiu, membru fondator al partidului Alianța România Competentă (ARC)